Echipele S.C. RER Vest S.A. își modifică astăzi programul de lucru pentru a interveni la arborii afectați de furtuna puternică ce a lovit municipiul Oradea în după-amiaza zilei de ieri.
Deși erau planificate lucrări de doborâre și toaletare a arborilor în perimetrul delimitat de străzile Cloșca, Piața 22 Decembrie, Teiului, Alexandru Vlahuță și Ion Vidu, acestea au fost suspendate temporar. Prioritatea o reprezintă acum degajarea arborilor căzuți sau avariați în urma vijeliei.
Astfel, echipele RER intervin astăzi pe străzile: Primăriei, Tudor Vladimirescu, Grădinarilor, Sovata (Pod Carol), Aluminei cu Carpați, Aluminei 47 (în spatele blocului), Armata Română, Făgărașului, Anatole France, Bumbacului, Aleea Forajului, Mehedinți, Sovata (zona Salvamont), Splaiul Crișanei, Padișului, Episcop Ioan Suciu, Dacia, Ștefan cel Mare (zona Podului), Morii, Ecaterina Teodoroiu, Traian Vuia, Mihai Eminescu, Nicolae Jiga, Crișan, Matei Corvin, Aleea Ștrandului, Cuza Vodă, Costaforu, Decebal, Onisifor Ghibu, Transilvaniei, Libertății, Iza și în Parcul Salca.
Până în prezent, au fost semnalați 29 de arbori grav afectați, dintre care șapte s-au prăbușit, iar în cazul altor 22 au fost constatate despicări ale trunchiului sau ruperea unor crengi de mari dimensiuni.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în data de 7 iulie 2025, între orele 15:00 și 20:00, județul Bihor s-a aflat sub cod roșu de vijelii, cu rafale de vânt ce au depășit viteze de 90–100 km/h.
Ieri, echipele de urgență au acționat pentru degajarea carosabilului și a trotuarelor. Astăzi, lucrările continuă pentru îndepărtarea arborilor care nu prezentau un pericol iminent și pentru ridicarea masei lemnoase rezultate în urma fenomenelor meteo extreme.
Reprezentanții RER Vest transmit mulțumiri orădenilor care au intervenit spontan pentru a elibera căile de acces blocate de copacii doborâți, subliniind că solidaritatea și implicarea comunității fac diferența în astfel de momente dificile.




