Compartimentul de Evidență a Persoanelor Oradea face apel către cetățenii care au împlinit vârsta de 14 ani și nu dețin încă un act de identitate, dar și către persoanele ale căror documente sunt expirate sau urmează să expire până la 31 august 2026 ori 31 decembrie 2026, să își actualizeze din timp actele.
Reprezentanții instituției precizează că cetățenii se pot prezenta pentru punerea în legalitate prin emiterea unui nou act de identitate, inclusiv a Cărții Electronice de Identitate (CEI), document care poate fi solicitat în orice moment, la orice Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din țară.
Programările pentru emiterea Cărții Electronice de Identitate se realizează online, prin HUB-ul Ministerului Afacerilor Interne, iar informații suplimentare despre document și avantajele sale sunt disponibile pe platformele oficiale dedicate.
La Compartimentul de Evidență a Persoanelor Oradea, depunerea documentelor se poate face atât pe baza programării online, cât și în baza numerelor de ordine eliberate la ghișeu.
Programul de lucru pentru depunerea și ridicarea actelor de identitate este de luni până joi, între orele 08:00 și 18:00, iar vineri între 08:00 și 16:00.
Prima Carte Electronică de Identitate este gratuită
Autoritățile anunță că prima Carte Electronică de Identitate se eliberează gratuit. Pentru emiterea unui nou document electronic, taxa este de 70 de lei.
Totodată, părinții care solicită emiterea unei CEI pentru minorii sub 14 ani trebuie să achite aceeași taxă. Există însă și o facilitate pentru minorii care depun cererea cu maximum 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, aceștia beneficiind de gratuitate.
Plata poate fi efectuată atât la ghișeele CEC Bank, în contul Companiei Naționale „Imprimeria Națională”, cât și la stațiile de plată SelfPay, inclusiv la cea amplasată în incinta instituției.
Reprezentanții Compartimentului de Evidență a Persoanelor recomandă cetățenilor să verifice din timp valabilitatea documentelor de identitate pentru a evita eventualele situații de neconformitate sau aglomerația din perioadele aglomerate.





