Începând din acest an, columbarul din Cimitirul Municipal Rulikowski a devenit funcțional, lucrările de construire fiind finalizate în toamna anului trecut. Acesta a fost prevăzut cu 448 de locuri pentru depunerea urnelor funerare ale decedaților incinerați, dintre care 18 au fost deja concesionate. Valoarea totală a investiției, efectuată din fondurile proprii ale Administrației Domeniului Public SA Oradea, se ridică la 447.000 lei.
Columbarul este amplasat de-a lungul gardului Cimitirului evreiesc neolog și are o lungime de 82 ml și o înălțime de aproximativ 2,5 m. Construcția este din cărămidă, potrivită cu arhitectura locului, și deține 448 de nișe (locuri) pentru păstrarea urnelor, care pot fi inscripționate cu numele răposaților.
Nișele de depozitare a urnelor au dimensiunea de 40 cm x 50 cm și sunt închise cu panouri de marmură de 2 cm grosime. În fața columbarului a fost realizată o alee de circulație din dale de beton.
„Ideea construirii unui columbar în cimitir ne-a venit odată cu decizia reabilitării zidului care împrejmuiește Cimitirul evreiesc. Odată cu acele lucrări de consolidare, am decis să facem și un columbar. Mai ales că aveam deja tot mai des cereri pentru locuri de păstrat urne, iar suprafața pentru morminte se reduce de la un an la altul. Orădenii dovedesc un real interes pentru columbar, în aproximativ o lună fiind deja concesionate 18 locuri, dintre care 17 la rând și unul la alegere”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public SA Oradea.
Locurile pentru urnă în columbar pot fi concesionate doar pe 20 de ani, taxele fiind următoarele: 1.200 lei pentru un loc urnă la rând și 3.600 pentru un loc urnă la alegere.
Citește și
- 14 angajatori din industrie și logistică: Oradea Job Expo se ține la ERA Shopping Park
- Peste 100 de participanți cu dizabilități au concurat în sala Universității din Oradea
- Echipe la ușă și în weekend: Oradea trece pe contoare inteligente până în 2028
- Zece zile fără locul plătit: Oradea pregătește compensarea la parcările de domiciliu





