Luni, 8 iulie 2019, au fost afişate rezultatele examenului de bacalaureat la centrele de concurs şi pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, http://bacalaureat.edu.ro/.
În această sesiune, probele scrise ale examenului de bacalaureat naţional s-au desfăşurat în 12 centre de examen, fiind înscrişi 4092 de elevi din care s-au prezentat 3933, absenţi 159, iar 2 au fost eliminaţi din examen.
Potrivit rezultatelor, în Bihor s-au înregistrat 1301 de candidaţi cu medii mai mici de 5 şi 247 de candidaţi cu medii cuprinse între 5-5.99.
Din totalul candidaţilor prezenţi, 2630 au promovat examenul de bacalaureat, 564 au avut medii între 6-6.99, 658 de elevi au avut medii între 7-7.99, de asemenea, s-au înregistrat 761 candidaţi cu medii între 8-8.99, iar 644 au avut media cuprinsă între 9-9.99.
În această sesiune de examen, în judeţul Bihor s-au înregistrat trei medii de 10 (una la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” şi două la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Oradea).
Procentul de promovare a examenului de bacalaureat, înainte de contestaţii, este de 66.87 %. Anul trecut, procentul de promovare, înainte de contestaţii, a fost 63.37 %.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii azi, 8 iulie 2019, între orele 12 – 16, iar în 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale la centrele de concurs.
foto: infooradea
Citește și
- Naveta elevilor din Bihor se decontează cu 0,34 lei pe kilometru în anul școlar 2026–2027. Tariful a fost aprobat pe 26 august
- Licitație de 14,5 milioane de lei pentru tabăra elevilor bihoreni de la Vașcău. Ofertele se depun până pe 22 septembrie 2026
- Campus Oradea își încheie proiectul de 146,18 milioane de lei pe 31 august. Burse pentru 360 de elevi și 116 studenți și prima generație de absolvenți
- Trei programe noi de licență la Universitatea din Oradea. Înscrierile încep pe 1 septembrie 2026






