AcasăActualitate9 februarie, termen limită pentru propuneri și amendamente la Carta Universității din...

9 februarie, termen limită pentru propuneri și amendamente la Carta Universității din Oradea

Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit luni, 22 ianuarie, prima dezbatere publică pe marginea noii variante a Cartei universitare. Documentul este cu atât mai important cu cât acesta reprezintă baza activității instituției de învățământ și cuprinde titluri ce reglementează: misiunea și obiectivele universității, principii de management și organizare, alegerea și atribuțiile structurilor deliberative, drepturile și îndatoririle membrilor comunității universitare etc.

La eveniment au fost prezenți în sală: rectorul – prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, prorectorul – prof. univ. dr. habil. Gabriel Bendea, conf. univ. dr. Aurel Căuș – președintele Senatului UO, câteva zeci de cadre didactice și reprezentanți ai studenților.

Cu acest prilej, președintele Senatului universității, conf. univ. dr. Aurel Căuș, a anunțat că interesul cadrelor didactice pentru prevederile noului document fundamental al Universității din Oradea este mai ridicat decât la elaborarea cartei în vigoare. Propuneri ce privesc articole din viitoarea Cartă a Universității din Oradea sosind deja, pe adresa sa personală, încă înainte ca documentul să fi fost supus oficial dezbaterii. În context, președintele Senatului UO a precizat că, deși inițial se dorea doar o punere în acord a Cartei cu prevederile noii Legi a Învățământului Superior, „în urma numeroaselor și foarte bunelor amendamente primite din partea corpului profesoral, s-a decis o revizuire mai amplă a acestui document, care să țină cont de toate propunerile primite”.

Conf. univ. dr. Aurel Căuș a mai precizat că sarcina finalizării dezbaterilor și a documentului va reveni membrilor Senatului aleși săptămâna trecută. Data limită până la care pot fi făcute propuneri și amendamente la Carta Universității din Oradea este 9 februarie 2024, acestea putând fi trimise pe adresa: carta2024@uoradea.ro, iar o următoare dezbatere publică pe marginea conținutului Cartei Universității din Oradea a fost programată la începutul lunii martie.

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
ARTICOLE SIMILARE
- Publicitate -spot_img

Articole Populare