Ca în fiecare an pe data de 9 mai, politicienii locali și reprezentanți ai instituțiilor publice se întrunesc în Parcul 1 Decembrie, într-o ceremonie militară pentru a depune coroane de flori la statuia Ostașului Român, arătându-și astfel respectul pentru sărbătorirea Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene. Tripla sărbătoare a fost organizată de Prefectura Județului Bihor împreună cu Garnizoana Oradea, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea. După prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, a urmat intonarea Imnului național al României și slujba religioasă. Alocuțiunile privind însemnătatea evenimentului au fost rostite de subprefectul Județului Bihor, Emilian Pavel și de istoricul Gabriel Moisa.
„Importanța acestor realizări istorice pentru cetățenii României este cu atât mai evidentă astăzi,când suveranitatea statului vecin este pusă la grea încercare. Independența statală obținută prinmari sacrificii precum și apartenența la Uniunea Europeană, oferă românilor siguranță șibunăstare în contextual geopolitic actual. Alături de partenerii noștri europeni, susținem dreptulfiecărei națiuni la autodeterminare, democrație și libertate. La mulți ani, România! La mulți ani,Europa!”, a spus subprefectul Emilian Pavel.
În finalul ceremoniei, a urmat festivitatea depunnerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia„Ostașului Român” și defilarea detașamentului de onoare.
Citește și
- Se toarnă asfalt pe pista de biciclete Budureasa–Burda. Întregul proiect va crea aproape 6 kilometri de trasee pentru bicicliști în comuna Budureasa
- Piața Unirii din Oradea se închide de vineri, 11 septembrie 2026, ora 10:00. Restricții de circulație pentru Oradea City Running Day
- Opt străzi din Oradea rămân fără apă caldă între 9 și 10 septembrie 2026. Termoficare înlocuiește un tronson la PT 127
- Restricții de circulație pe strada Dragoș Vodă din Oradea, între 3 și 20 septembrie. Se circulă pe o singură bandă pe sens, sub podul feroviar





