În cadrul campaniei „Iluzia Fericirii – Ai grijă de tine”, joi, 19 ianuarie, a avut loc cea de-a IV-a întâlnire, de data aceasta cu elevii clasei a-XII-a E din cadrul Colegiului Național Emanuil Gojdu din Oradea.
Tinerii au fost interesați să afle informații privind riscurile și efectele consumului de substanțe interzise, întâlnirea fiind una interactivă, discutându-se și despre decizia de consum și diminuare a riscului de consum, despre formarea abilităților socio-emoționale necesare în procesul de luare a deciziilor, a comunicării asertive și a relaționării în grupul de egali.
Unele dintre aspectele dezbătute au fost și stima de sine, creșterea nivelului de integrare și socializare, și nu în ultimul rând consecințele consumului de substanțe interzise.
„Iluzia Fericirii – Ai grijă de tine” este o campanie desfășurată în baza unui protocol de colaborare încheiat intre Direcția de Asistență Socială Oradea, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, campanie desfășurată în școlile de pe raza municipiului Oradea, pe durata întregului an școlar 2022-2023.
Obiectivul principal al campaniei este informarea și conștientizarea cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri, promovarea modalităților de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos și consiliere psihologică gratuită la nevoie.
Elevii au parte de activități nonformale desfășurate cu suportul unor ochelari ce imită efectele consumului de substanțe interzise. Activitățile se focusează pe un experiment cu un caracter accentuat aplicativ și cu o pondere deosebită în formarea capacității de a discerne adevărul de imaginație, realitatea de efectele cauzate de consumul de substanțe interzise.
Citește și
- Aris Dejeu, student la Universitatea din Oradea, a luat locul 3 și premiul publicului la un concurs NATO
- 6.399 de boboci la Universitatea din Oradea. Cea mai bună admitere din ultimul deceniu
- Noua cantină și cel de-al doilea cămin studențesc la Universitatea din Oradea s-au deschis pe 30 septembrie 2026. Investiție PNRR de 41,44 milioane de lei
- Aproape 500 de boboci au deschis pe 28 septembrie 2026 Săptămâna Bobocilor la Universitatea din Oradea. Programul ține până pe 1 octombrie





