Conform unui comunicat de presă emis de biroul de specialitate din cadrul Consiliului Județean Bihor, la evenimentele cu tematică pascală organizate prin proiectul „Lumină din Lumină” au luat parte mii de credincioși.
Peste 1.800 de spectatori au umplut pe 4 aprilie sala Arenei Antonio Alexe, când a avut loc concertul celor din grupul psaltic TRONOS al Catedralei Patriarhale din București, unul dintre cele mai cunoscute grupuri de muzică bizantină din România, și de artiștii Maria Coman, Antonela Ferche – Buțiu, Alexandra Chira și Elena Buda. Concertul a fost înregistrat și va fi transmis de Televiziunea Română (TVR) în Vinerea Mare, pe 3 mai.
Cea mai mare prezență a fost la concertul extraordinar de la Mănăstirea Izbuc din 7 aprilie, unde au participat peste 5.000 de persoane.

Până acum au fost organizate evenimente în Oradea, la Mănăstirea Izbuc, Husasău de Criș, Dobricionești, Marghita, Tinca, Tileagd, Aleșd și Oșorhei. La concertele din Marghita, Tinca și Aleșd au participat zeci de grupuri de copii coordonați de profesori și de preoții parohiilor din zonă.
„Lumină din Lumină”, aflat la cea de-a II-a ediție, este un proiect inițiat de Consiliul Județean Bihor, organizat în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Episcopia Greco-Catolică a Oradiei și biserici din alte culte. Artiști populari, copii, intepreți de muzică clasică și coruri bisericești susțin concerte cu pricesne și cântări specifice acestei perioade, în toate zonele județului.

Concertele continuă până în 28 aprilie, în ziua de Florii.
Programul evenimentelor:
- 18 aprilie: Conferință pentru tineri în Salonta;
- 19 aprilie: Ora 18:00 – Căminul Cultural din Bratca;
- 20 aprilie: 18:00 – Biserica Ortodoxă din Cărpinet;
- 21 aprilie: Ora 12:00 – Biserica ortodoxă din Roșia; Ora 15:00 – Biserica ortodoxă din Lunca; Ora 17:00 – Biserica ortodoxă Sf. Treime din Ștei;
- 23 aprilie: Ora 12:00 – Biserica ortodoxă din Brusturi; Ora 19:00 – Biserica ortodoxă din Nojorid;
- 25 aprilie: Ora 18:00 – Căminul cultural din Ianoșda, comuna Mădăras;
- 26 aprilie: Ora 18:00 – Sala multifuncțională din Dobrești;
- 27 aprilie: Concert extraordinar la Catedrala greco-catolică din Oradea;
- 28 aprilie: Ora 11:30 – Biserica ortodoxă din Șuncuiuș; Ora 12:00 – Biserica ortodoxă din Forău, comuna Uileacu de Beiuș; Ora 16:00 – Biserica ortodoxă din Voivozi, comuna Popești; Ora 18:00 – Casa de Cultură din Marghita.
Citește și
- Impozitele și taxele locale din Salonta cresc cu 7,3% în 2027. Consultarea publică se închide pe 23 octombrie
- O singură ofertă la licitația pentru cele 14 vehicule tram-tren de la Oradea, depusă până pe 12 octombrie 2026
- SMURD Bihor împlinește 33 de ani pe 12 octombrie 2026: 174.661 de misiuni și 11 echipaje în județ
- Spectacol cu drone la Oradea sâmbătă, 10 octombrie 2026: 350 de drone pe cer, de la ora 22:50





