AcasăActualitateDouă proiecte de impact pentru România, cu o valoare de peste 30...

Două proiecte de impact pentru România, cu o valoare de peste 30 de milioane de euro, au fost aprobate de Comisia Europeană

Comisia Europeană a selectat joi, 6 februarie, un număr de 39 de proiecte inovatoare din întreaga UE, dintre care două au fost depuse de România, dedicate instalării de infrastructuri pentru combustibili alternativi. 

O investiție totală de 422 de milioane EUR, furnizată prin Mecanismul destinat infrastructurii pentru combustibili alternativi (AFIF), va sprijini aceste inițiative pentru a stimula tranziția către transporturi mai curate. Proiectele selectate se vor axa pe instalarea de stații publice de reîncărcare cu energie electrică, inclusiv încărcătoare megawatt de mare putere atât pentru vehicule grele, cât și pentru vehicule ușoare, pe dezvoltarea de stații de alimentare cu hidrogen și de instalații terestre de alimentare cu energie electrică în porturi, precum și pe electrificarea aeroporturilor și furnizarea de infrastructuri pentru combustibili alternativi precum amoniacul și metanolul pentru transportul maritim.

Această investiție semnificativă este în concordanță cu eforturile UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, de ameliorare a calității aerului și de consolidare a competitivității industriilor europene.

AFIF își desfășoară activitatea prin intermediul unei cereri continue de propuneri, care permite finanțarea periodică a proiectelor noi și inovatoare de-a lungul întregului an. Pentru cererea de propuneri actuală, lansată la 29 februarie 2024, tocmai s-a finalizat prima rundă de evaluare. 

Comisarul pentru transport sustenabil și turism, Apostolos Tzitzikostas, a declarat: „Cele 39 de proiecte pe care le sprijinim astăzi vor accelera instalarea infrastructurilor critice de reîncărcare și de realimentare necesare pentru flotele și pentru parcurile noastre auto cu emisii zero, aflate în plină dezvoltare. Împreună, acestea vor adăuga aproape 5 000 de noi puncte de încărcare, inclusiv 626 de încărcătoare megawatt, ajutând cetățenii să aleagă vehicule cu emisii zero și contribuind la un mediu mai curat.

Mai multe informații cu privire la proiectele finanțate se găsesc în documentul atașat:

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
ARTICOLE SIMILARE
- Publicitate -spot_img

Articole Populare