Câștigătorul licitației pentru execuția lucrărilor la Centura Biharia a fost anunțat astăzi într-o conferință de presă de Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. Astfel, în urma evaluării celor șase oferte depuse, a fost desemnată Asocierea Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group.
Valoarea ofertei câștigătoare este de 55.767.745,17 lei, fără TVA. Termenul pentru depunerea contestațiilor este 16 august 2023. Centura Biharia este compusă din două tronsoane, care vor avea o lungime totală de 8,7 kilometri. Primul tronson, de 5,6 km, este centura propriu-zisă, drumul care ocolește localitatea Biharia, iar cel de-al doilea, cu o lungime de 3,1 km, este drumul ce va lega localitatea Paleu de centură.
Durata de execuție a proiectului de investiție „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea – Lot 3” va fi de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
„Dacă lucrările vor începe în luna august, acestea vor trebui finalizate în vara anului viitor. În cazul în care nu vor fi contestații, vom putea semna contractul de execuție la finalul săptămânii viitoare. Altfel vom fi nevoiți să așteptăm deciziile Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Cererea de finanțare pentru această investiție a fost depusă la 1 august în cadrul proiectului „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor”, care cuprinde o rețea de 73 de kilometri de drumuri județene.
Lucrările la celelalte centuri din Zona Metropolitană a Municipiului Oradea au început anul acesta, în a doua jumătate a lunii februarie. Lotul 1: Centura Oșorhei (5,8 km) și reabilitarea drumului județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel (12,7 km) și Lotul 2: Centurile Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km).
Citește și
- Apa se oprește în Oradea marți, 29 septembrie 2026, pe patru străzi din centru. Întreruperea ține opt ore, între 08:00 și 16:00
- Noul sediu al Consiliului Județean Bihor se deschide pe 5 octombrie 2026, în fostul Palat al Finanțelor. Restaurare de 44,8 milioane de lei
- Pasaj subteran pentru pietoni și bicicliști pe Magheru, în Oradea. Investiție de 13,2 milioane de lei, aprobată pe 24 septembrie 2026
- Două mașini au fost ridicate de pe străzile din Oradea pe 23 septembrie 2026. Proprietarii au 10 zile să le recupereze





