Comisia Europeană solicită Bulgariei, Ciprului, Greciei, Lituaniei, României (INFR(2021)2251) și Slovaciei să își actualizeze hărțile de hazard și de risc de inundații în conformitate cu Directiva privind inundațiile.
Hărțile de hazard la inundații ar trebui să acopere zonele geografice care ar putea fi inundate, în timp ce hărțile de risc de inundații arată potențialele consecințe adverse asociate acestor scenarii de inundații. Aceste hărți stau la baza elaborării planurilor de gestionare a riscului de inundații.
În februarie 2022, Comisia Europeană a trimis scrisori de de punere în întârziere acestor șase state amintite mai sus, deoarece nu au fost primite informații cu privire la acest proces.
De atunci, cele șase state membre încă nu au adoptat hărți actualizate și/sau nu au prezentat un raport Comisiei cu privire la acestea.
În consecință, Comisia a decis să emită avize motivate adresate celor șase state membre, care dispun acum de două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.
Inundațiile din acest an din Bulgaria, precum și inundațiile catastrofale din Germania și Belgia din iulie 2021 demonstrează importanța tot mai mare a evaluării riscurilor de inundații în lumina impactului schimbărilor climatice. Inundațiile pot, de asemenea, să elibereze poluanți stocați în sol și să îi răspândească și mai mult. Statelor membre li s-a solicitat să raporteze cu privire la actualizările primelor lor hărți de hazard la inundații și ale primelor lor hărți de risc de inundații până la 22 martie 2020.
Obiectivul este de a menține hărțile adecvate scopului și de a reduce consecințele adverse ale inundațiilor asupra sănătății umane, asupra mediului, patrimoniului cultural și activității economice.
Citește și
- Compania de Apă Oradea preia la Tileagd documentele pentru contractele de apă și canalizare, pe 3, 4 și 7 septembrie. 569 de branșamente și 842 de racorduri
- Pasajul pietonal de la Tărian, peste Crișul Repede, reparat după 40 de ani. Lucrarea a costat 80.000 de lei din bugetul local
- Informare meteo pentru Bihor pe 1 septembrie: averse torențiale, vijelii de 40–50 km/h și grindină, între orele 01:00 și 23:00
- 1.030 de firme dizolvate în Bihor în șapte luni, cu 22,62% mai multe decât anul trecut. Județul urcă pe locul patru în țară





