Președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, respectiv Călin Gal, au semnat marți, 9 ianuarie, un contract de credit de investiții. Creditul s-a încheiat cu Banca Transilvania și este în valoare de 250 de milioane de lei. Durata creditului este de 15 ani, din care 2 ani perioada de tragere și de grație, iar 13 ani este perioada de rambursare. Rata anuală a dobânzii percepute de Banca Transilvania este variabilă și se compune din indicele ROBOR la 3 luni, la care se adaugă marja de 0,90%. Nu se percep alte comisioane sau costuri suplimentare.
„Consiliul Județean Bihor a accesat acest credit pentru a derula într-un ritm susținut lucrările la proiectele de infrastructură cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, până la decontarea banilor. Execuția unora dintre aceste investiții a început deja de mai mult de un an. Aceste sume sunt necesare pentru a menține ritmul lucrărilor și pentru a finaliza investițiile într-un timp cât mai scurt, redându-le astfel bihorenilor”, a explicat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Banii vor fi folosiți pentru lucrările cuprinse în lista celor cinci investiții: (1) drumul de ocolire Oșorhei și reabilitarea DJ 767E Oșorhei – Copăcel, (2) drumurile de ocolire Nojorid și Sântandrei, (3) drumul de ocolire Biharia și drumul de legătură cu Paleu, (4) reabilitare și modernizare DJ 795 Salonta – Tinca și (5) modernizare DJ763 Padiș – Ic – Ponor.
Citește și
- Bugetare participativă la Oradea: orădenii mai pot vota până pe 27 septembrie 2026. 39 de proiecte își dispută 1,5 milioane de lei
- Termoficare Oradea încarcă rețeaua cu apă din 21 septembrie 2026. Lucrările la instalațiile din blocuri trebuie terminate până atunci
- Restricții de circulație pe strada Dragoș Vodă din Oradea, între 3 și 20 septembrie. Se circulă pe o singură bandă pe sens, sub podul feroviar
- Constructorul Parcului 1 Decembrie din Oradea suportă penalități de 1% pe zi. Contract de 43,49 milioane de lei, recepționat parțial





