AcasăActualitateCum să faci față statului acasă cu copilul? Consiliere psihologică GRATUITĂ

Cum să faci față statului acasă cu copilul? Consiliere psihologică GRATUITĂ

0771.141.767 şi 0771.141.750. Acestea sunt numerele de telefon pentru consilierea psihologică pe tema COVID-19 pentru cadre didactice, părinţi şi elevi, stabilite în cadrul unui parteneriat dintre Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Asociaţia Proacta EDU, sub denumirea „Ambasador pentru Comunitate”, informează un comunicat transmis de ministerul de resort.

„Pe lângă soluţiile propuse de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru continuarea învăţării de acasă, prin intermediul acestui proiect cadrele didactice, elevii şi părinţii sunt sprijiniţi prin consiliere personalizată online sau telefonic pentru a gestiona mai uşor această perioadă. Astfel, specialiştii psihologi din cadrul Asociaţiei Proacta EDU vor oferi suport personalului didactic pentru comunicarea cu familiile şi pentru a identifica situaţiile speciale sau de risc în care se pot afla părinţii sau elevii. Aceştia vor beneficia, la rândul lor, de consiliere psihologică. În funcţie de solicitări, familiile pot primi asistenţă socială, medicală şi juridică”, se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Cei interesaţi au la dispoziţie două linii telefonice – 0771.141.767 şi 0771.141.750 sau pot scrie specialiştilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com. Toate aceste servicii sunt acordate gratuit, respectând măsurile instituite de autorităţi în această perioadă.

„În astfel de momente, trebuie să ne solidarizăm cu toţii, chiar dacă este o perioadă grea, cu multe încercări. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim uniţi şi să acţionăm pe toate planurile. Trebuie să recunoaştem că izolarea socială şi suspendarea cursurilor pot constitui factori de stres. De aceea, am iniţiat acest demers împreună cu Asociaţia Proacta EDU. Prin intermediul acestui proiect, ne-am propus să ajungem la elevii, părinţii şi la colegii mei, cadre didactice, afectate de suspendarea cursurilor. Este esenţial să comunicăm în această perioadă, să ne exprimăm temerile şi să încercăm să găsim răspunsuri care să ne ajute. Sănătatea copiilor noştri, din toate punctele de vedere, trebuie să primeze. Iar pentru rezultate şcolare bune este esenţial să dezvoltăm mai întâi un comportament responsabil, curajos şi echilibrat”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării.

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, digitală și TV: peste 10.000 de articole publicate, emisiuni TV realizate și trei publicații fondate. Fondatoarea și coordonatoarea Știri Bihor (stiribihor.info), unde semnează și verifică materialele publicate. A gestionat comunicarea unora dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri europene.
ARTICOLE SIMILARE
- Publicitate -spot_img

Articole Populare

- Publicitate -spot_img