AcasăActualitateDeputatul Gheorghe Bogdan a vizitat una dintre cele mai mari societăți din...

Deputatul Gheorghe Bogdan a vizitat una dintre cele mai mari societăți din domeniul reciclării deșeurilor

Deputatul PSD de Bihor, Gheorghe Bogdan, secretar în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, s-a aflat marți, 25 septembrie, alături de colegii din comisia amintită, la Buzău, în cadrul unei întâlniri la care au participat primari, șefi ai administrației județene etc. Discuțiile au vizat Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr.249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaj și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu.
“În urma acestor discuții, am convingerea că autoritățile locale înțeleg importanța respectării angajamentelor luate în fața Comisiei Europene în vederea implementării rapide a unor instrumente economice pentru modernizarea gestionării deșeurilor din România, precum “plătește pentru cât arunci”, “răspunderea extinsă a producătorului” și “taxa la depozitare”. Dacă vrem o țară curată, e nevoie să respectăm natura, să ne respectăm între noi și pe noi!”, apare în postarea de pe pagina de facebook a parlamentarului bihorean.

Cu ocazia deplasării la Buzău, membrii comisiei parlamentare au vizitat una dintre cele mai mari societăți din țară, implicate în reciclarea deșeurilor.

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, digitală și TV: peste 10.000 de articole publicate, emisiuni TV realizate și trei publicații fondate. Fondatoarea și coordonatoarea Știri Bihor (stiribihor.info), unde semnează și verifică materialele publicate. A gestionat comunicarea unora dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri europene.
ARTICOLE SIMILARE
- Publicitate -spot_img

Articole Populare

- Publicitate -spot_img