Sâmbătă, 5 octombrie a.c., la Grădina Zoologică Oradea, a avut loc cea de-a XVIII-a ediție a Zilei Părinților Adoptivi. În ciuda vremii mai puțin prietenoase, „părinții” au dat dovadă de maximă responsabilitate, venind în număr mare la întâlnirea devenită deja tradiție.
Ca de fiecare dată, mulți dintre oaspeții noștri au venit de la mare depărtare, unii călătorind, și nu pentru prima oară, aproape 15 ore cu trenul, de la București la Oradea, doar pentru a petrece câteva ore în compania animalului adoptat.

În prezent, în programul de adopții de la Grădina Zoologică Oradea sunt înscriși 60 de părinți adoptivi din Oradea și mai multe localități din țară, cum ar fi: Timișoara, Baia Mare, Arad, Zalău, Cluj Napoca, Brașov, București etc. De menționat că sunt persoane care au adoptat câte cinci, patru sau trei animale. Cele mai adoptate animale sunt capibara, tigrii siberieni, suricatele, lemurii, leul, lupii arctici, asinul, poneiul etc.
Perioada pentru care se încheie adopția este de un an, iar suma achitată este de 200 lei pentru persoanele fizice, respectiv 500 lei în cazul persoanelor juridice. Părinții adoptivi primesc în schimb un certificat de adopție, un magnet cadou, un magnet expus pe panoul de la intrare, precum și intrare gratuită o dată pe lună, timp de un an. De asemenea, pot alege un nume pentru animalul adoptat.




