În cadrul Zilelor Sfântului Ladislau, pasionații de fotografie sunt invitați la o nouă expoziție internațională de artă fotografică: „Secrete de atelier”, organizată la Centrul Expozițional EFA din Oradea (Galeria „Mezey Lajos”) de către Asociația Internațională Euro Foto Art (AIEFA), în parteneriat cu Summit Agro România și Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, prin serviciul Muzeul Orașului Oradea. Evenimentul este susținut de Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP), organizație recunoscută de UNESCO.
Peste 40 de lucrări, alb-negru și color
Pe simeze vor fi expuse peste 40 de fotografii de mari dimensiuni, realizate de membri ai Atelierului Foto din Debrețin (HU), o comunitate artistică fondată în 1998 și coordonată de artistul fotograf Seres Géza. Printre expozanți se numără: Balogh Gábor, Varga Tamás, Deák Melinda, Polonkai Petra, Bertli Zoltán, Tuskáné Koncz Éva și alții.

Lucrările explorează teme intime și meditative, într-un registru ce variază de la realism documentar la expresii artistice abstracte. Expoziția poate fi vizitată fizic și online, pe site-ul oficial AIEFA:
???? https://eurofotoart.ro/expozitia-membrilor-debreceni-fotomuhely-hu
Un atelier dedicat artei, nu convenției
Președintele Atelierului, Seres Géza, subliniază importanța exprimării artistice autentice:
„Am dorit să subliniem, chiar și prin alegerea numelui, că în centrul activității noastre se află arta – arta fotografică. Nu suntem un simplu club unde oamenii doar apar, ci un spațiu de creație continuă.”
Vernisaj cu muzică live și transmisie online
Vernisajul oficial va avea loc vineri, 20 iunie 2025, ora 17:00, în prezența artiștilor și a invitaților speciali.
Atmosfera va fi întregită de un recital de violă susținut de Thurzó Sándor József, membru al Asociației Comunitare și Culturale Sola Fide (SFKKE), care va interpreta lucrări românești și maghiare.
Cei care nu pot participa fizic, pot urmări evenimentul live pe Facebook:
https://www.facebook.com/EFAExhibitionCenterOradea
Expoziție vizibilă și în mijloacele de transport
Expoziția rămâne deschisă până la 17 iulie 2025, iar o selecție de lucrări va fi proiectată și pe ecranele din mijloacele de transport din Oradea, datorită unui parteneriat între AIEFA și OTL SA.




