În aproximativ șase luni, locuitorii din zona orașului Săcueni se vor putea bucura de condiții decente la așteptarea mijloacelor de transport, deoarece Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor), din subordinea Consiliului Județean Bihor, a emis luni, 12 februarie, către asocierea de firme EVALSTAR SERV (lider), Daraban Radu Ioan – Birou individual de arhitectură și DHELECTRIC SYSTEM SRL, ordinul de începere a lucrărilor de execuție a autogării în orașul Săcueni.
Directorul ADD Bihor, Vitalyos Barna, și reprezentanții firmei de construcții s-au deplasat luni la amplasamentul viitoarei autogări, ce va avea patru peroane, o clădire cu o suprafață de 100 de metri pătrați, ce va cuprinde o sală de așteptare, grupuri sanitare și două spații comerciale. Valoarea contractului este de 1.455.803,22 lei, cu TVA, din care contribuția Consiliului Județean Bihor este de un milion de lei, restul sumei fiind alocată de Primăria Săcueni.

„Continuăm să investim în infrastructură pentru a oferi condiții de calitate și confort pentru călători. La fel ca în Marghita și Beiuș, autogara din Săcueni este o investiție prin care modernizăm transportul județean, contribuind astfel la dezvoltarea unei rețele de transport public integrate la nivel județean”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Celelalte două autogări finanțate de Consiliul Județean Bihor, prin ADD Bihor, sunt realizate în municipiile Marghita și Beiuș, acestea aflându-se în administrarea primăriilor respective.
Citește și
- BNI Vector Oradea s-a reunit prima dată pe 30 septembrie 2026, la Băile Felix. Al doilea grup BNI din Bihor pornește în forță
- Noul sediu al Consiliului Județean Bihor se deschide pe 5 octombrie 2026, în fostul Palat al Finanțelor. Restaurare de 44,8 milioane de lei
- Piața agroalimentară din Ștei a fost recepționată pe 25 septembrie 2026. 79 de tonete și 14 boxe, într-o investiție de 16,67 milioane de lei
- Sala de spectacole de 140 de milioane de lei din Oradea a ajuns la 30% din lucrări. Se deschide în octombrie 2027





