Miercuri, 4 februarie 2026, două repere urbane emblematice din Oradea – Podul Centenarului și pasajul intermodal de pe Calea Borșului – vor fi iluminate în portocaliu, culoarea solidarității cu persoanele diagnosticate cu afecțiuni oncologice.
Gestul face parte din mobilizarea globală dedicată World Cancer Day, inițiativă coordonată de Union for International Cancer Control (UICC), una dintre cele mai importante mișcări internaționale pentru conștientizarea prevenției, depistării precoce și tratamentului cancerului. În România, campania este susținută de Asociația Magic, partener oficial UICC din 2021.
La nivel local, iluminarea arhitecturală specială este realizată cu sprijinul companiei Ambiflux, care contribuie pro bono cu expertiza sa în iluminat urban.
Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, marcată anual pe 4 februarie, are ca obiectiv creșterea gradului de informare a populației, încurajarea prevenției și facilitarea accesului la diagnostic și tratament.
Prin acest semn vizibil în inima orașului, Oradea transmite un mesaj clar: nu sunteți singuri. Este un mesaj de speranță, solidaritate și susținere pentru pacienții oncologici și familiile lor, alături de comunități din întreaga lume.
foto: Primăria Oradea
Citește și
- Unde ieșim în Oradea? Ghidul 1–4 octombrie: teatru, concerte, filme și evenimente
- BNI Vector Oradea s-a reunit prima dată pe 30 septembrie 2026, la Băile Felix. Al doilea grup BNI din Bihor pornește în forță
- Apa oprită în Oradea joi, 1 octombrie 2026, în zona Ogorului și Cartierul Tineretului, între 08:00 și 13:00
- Noua cantină și cel de-al doilea cămin studențesc la Universitatea din Oradea s-au deschis pe 30 septembrie 2026. Investiție PNRR de 41,44 milioane de lei





