Este vorba despre strada Ion Isaiu din Cartierul Tineretului, care are patru sectoare de drum pe o lungime totală de 707 m, pentru care firma SC Trebor Drum Construct SRL a demarat organizarea de șantier, aducând deja piatra spartă, montând balizele și semnalizând lucrările de modernizare. Totodată, pe sectorul 4 al străzii a început decopertarea stratului vegetal.

În prima etapă se realizează lucrările de infrastructură, canalizarea pluvială, iar apoi se va trece la amenajarea trotuarelor și accesurilor la proprietăți, la asfaltarea carosabilului și amenajarea zonelor verzi. Strada este prevăzută cu două benzi de circulație, fiecare de câte 3 m și cu trotuare de-o parte și de alta.
De asemenea, va fi extinsă rețeaua de iluminat stradal, astfel încât toată lungimea carosabilului să fie iluminată corespunzător.
Termenul de execuție este 3 luni, iar valoarea contractului de lucrări este de 1.510.827 lei (proiectare+execuție).
Citește și
- Cordotomie percutană la Oradea, pentru durerea oncologică severă: cum funcționează procedura realizată la CLINICUM
- Adăpostul de noapte din Oradea pregătește sezonul rece cu 71 de locuri de cazare. DAS vrea o finanțare nerambursabilă pentru servicii noi
- Ratingul Fitch al Oradiei rămâne „BBB-” după evaluarea din 9 octombrie 2026, cu perspectivă negativă
- O singură ofertă la licitația pentru cele 14 vehicule tram-tren de la Oradea, depusă până pe 12 octombrie 2026





