AcasăOradeaOradea devine oraș pilot în combaterea valurilor de căldură prin proiectul LIFE...

Oradea devine oraș pilot în combaterea valurilor de căldură prin proiectul LIFE COOL ZONE

Municipiul Oradea participă ca oraș pilot într-un proiect european inovator numit LIFE COOL ZONE. Inițiativa, finanțată prin Programul LIFE al Uniunii Europene, are ca scop combaterea valurilor de căldură în mediul urban.

Proiectul promovează cooperarea transfrontalieră între România și Ungaria și urmărește dezvoltarea de soluții eficiente pentru adaptarea la schimbările climatice în Europa Centrală și de Est.

Pe baza analizelor generate de modelul SURFEX, Municipiul Oradea va implementa cel puțin 10 măsuri de adaptare climatică, concentrându-se pe soluții bazate pe natură și tehnologii inovatoare, după cum urmează:

  1. Suprafețe permeabile care permit infiltrarea apei, reducând scurgerile și contribuind la răcirea mediului urban
  2. Fântâni și zone umede pentru răcire naturală și recreere în spațiile aglomerate
  3. Redesign urban pentru ventilație naturală optimă și reducerea temperaturilor la nivel pietonal
  4. Infrastructură verde integrată în planificarea urbană – spații verzi, coridoare ecologice
  5. Plantarea de arbori autohtoni, rezistenți la secetă, pentru umbrire și diminuarea efectului de căldură
  6. Arbori inteligenți echipați cu senzori climatici – parte din strategia de oraș inteligent
  7. Fațade și acoperișuri verzi pentru izolare termică și reducerea absorbției căldurii
  8. Pavare răcoroasă cu materiale reflectorizante și permeabile pe trotuare și alei
  9. Pereți de apă decorativi, cu rol estetic și de reglare termică
  10. Platforme interactive cu apă pentru joacă educativă și relaxare destinată copiilor

LIFE COOL ZONE este coordonat de Ministerul Administrației Publice și Dezvoltării Teritoriale din Ungaria, în colaborare cu:

  • HUNGAROMET – Serviciul Meteorologic Național al Ungariei
  • Centrul de Cunoștințe Lechner (Ungaria)
  • Asociația Localităților Prietenoase cu Clima (Ungaria)
  • Municipiul Debrecen (Ungaria)
  • Institutul Național de Sănătate Publică din Ungaria – partener asociat
  • Municipiul Oradea (România) – Partener principal

Valoarea totală a proiectului este de 21.573.378 lei (4.334.614,94 EUR), din care Oradea beneficiază de 4.372.624 lei (878.566,30 EUR) pentru implementarea unor soluții locale de adaptare climatică în oraș și în ZUF.

Durata de implementare: 60 de luni

Proiectul include și implicarea activă a comunității locale, prin consultări publice și campanii de conștientizare.

De asemenea, vor fi organizate tabere educaționale „Cool Kids Camp” dedicate copiilor, axate pe ecologie și adaptare la schimbările climatice.

Prin LIFE COOL ZONE, Oradea devine un exemplu regional pentru adaptarea urbană la schimbările climatice, oferind un model de bune practici în dezvoltarea sustenabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, digitală și TV: peste 10.000 de articole publicate, emisiuni TV realizate și trei publicații fondate. Fondatoarea și coordonatoarea Știri Bihor (stiribihor.info), unde semnează și verifică materialele publicate. A gestionat comunicarea unora dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri europene.
ARTICOLE SIMILARE
- Publicitate -spot_img

Articole Populare

- Publicitate -spot_img