Peste 300 de copii s-au bucurat azi, 21 mai, de un deosebit eveniment educativ și recreativ, care a avut loc în Piața Unirii, cu ocazia Zilei Poliției Locale.
Acesta a fost organizat de Direcția Poliția Locală Oradea prin Asociația profesională a polițiștilor locali Oradea.
Cei mici au participat la acțiunile de siguranță școlară „Micul pieton”, realizate cu sprijinul S.C. Marvicon S.R.L, dar și la activitățile de educație ecologică realizate cu sprijinul Eco Bihor, ambele din sfera de competență funcțională a Poliției Locale.
Totodată, polițiștii locali le-a prezentat celor mici echipamentul din dotarea Poliției Locale, copiii bucurându-se în special de plimbările pe care le-au putut face cu autospeciala de poliție pe traseul Traian Moșoiu – Vasile Alecsandri.
De asemenea, copiii s-au arătat entuziasmați de atelierele de creație, în cadrul cărora au primit baloane colorate și și-au putut face „tatuaje” cu mașini de poliție, pistoale, animale sălbatice și alte personaje îndrăgite de ei.
Citește și
- Unde ieșim în Oradea? Ghidul 1–4 octombrie: teatru, concerte, filme și evenimente
- Aproape 500 de boboci au deschis pe 28 septembrie 2026 Săptămâna Bobocilor la Universitatea din Oradea. Programul ține până pe 1 octombrie
- Unde ieșim în Oradea? Ghidul 24–27 septembrie: teatru, concerte, filme și evenimente
- Unde ieșim în Oradea? Ghidul 17–23 septembrie: teatru, concerte, filme și evenimente





