Investiție de peste 64,9 milioane lei pentru modernizarea zonei Nufărul I din Oradea
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința extraordinară de astăzi, 16 octombrie, bugetul cererii de finanțare pentru proiectul „Regenerare urbană în Cartierul Nufărul I – Zona III”, un pas esențial în vederea semnării contractului de finanțare.
Proiectul a fost elaborat și promovat de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională și a fost depus spre finanțare în cadrul apelului PRNV/2023/714.A/1, din Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, Prioritatea 7 – „O regiune atractivă”. Începând cu 29 septembrie 2025, proiectul se află oficial în etapa de contractare.
Detalii despre investiție
- Titlul proiectului: Regenerare urbană în Cartierul Nufărul I – Zona III
- Valoarea totală: 64.981.219,18 lei (TVA inclus)
- Cheltuieli eligibile: 39.954.175,10 lei
- Cheltuieli neeligibile: 25.027.044,08 lei
- Amplasament: cartierul Nufărul I – Zona III, delimitat de Aleea Peneș Curcanu, Strada Bumbacului, Strada Morii și Aleea Onisifor Ghibu
Obiectivul general al proiectului
Scopul investiției este îmbunătățirea calității vieții și creșterea atractivității urbane în cartierul Nufărul I – Zona III, prin reamenajarea spațiilor verzi, modernizarea infrastructurii pietonale și ciclabile și crearea unui mediu urban sigur, estetic și funcțional.
Proiectul contribuie direct la ridicarea nivelului de confort urban, dezvoltarea socio-economică a orașului și la consolidarea direcției de dezvoltare durabilă promovate de administrația locală din Oradea.
Rezultatele preconizate ale proiectului
1. Regenerarea spațiilor verzi
- Reamenajarea și refuncționalizarea unei suprafețe totale de 23.115 mp destinate zonelor verzi și spațiilor de relaxare.
2. Creșterea mobilității și accesibilității urbane
- Amenajarea de piste pentru biciclete pe o suprafață de 855 mp.
- Modernizarea traseelor pietonale pe o suprafață de 14.393 mp, pentru un acces facil și sigur al locuitorilor.
3. Îmbunătățirea siguranței publice
- Modernizarea sistemului de iluminat public cu tehnologie LED, eficient energetic.
- Instalarea unui sistem de supraveghere video performant, menit să crească nivelul de siguranță în zonă.
Oradea continuă direcția de dezvoltare urbană durabilă
Prin implementarea proiectului „Regenerare urbană în Cartierul Nufărul I – Zona III”, Municipiul Oradea își propune să creeze un cartier mai atractiv, mai sigur și mai prietenos cu mediul, în acord cu viziunea europeană de dezvoltare urbană sustenabilă.
Această investiție marchează un nou pas în transformarea Oradiei într-un oraș modern, verde și orientat către nevoile comunității.