Stadiul lucrărilor a ajuns la 90%, iar deschiderea circulației este programată pentru începutul lunii noiembrie 2025
Consiliul Județean Bihor anunță că a început turnarea ultimului strat de asfalt – cel de uzură – pe pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd, unul dintre cele mai importante proiecte rutiere din județul Bihor. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, stadiul lucrărilor a ajuns la 90%, iar traficul ar putea fi deschis la începutul lunii noiembrie.
Pasajul traversează sensul giratoriu de la intersecția dintre Centura Oșorhei, drumul spre localitatea Fughiu și DN1, fiind proiectat pentru a fluidiza circulația pe una dintre cele mai aglomerate porțiuni de drum din județ, cu un trafic de peste 24.000 de autovehicule zilnic.
Lucrările, în linie dreaptă către finalizare
În prezent, se lucrează și la instalarea sistemului de iluminat public, urmând ca după finalizarea stratului de uzură să fie executate trasarea marcajelor rutiere, testele de rezistență și recepția finală.
„Lucrările sunt în grafic. După finalizarea marcajelor și verificarea calității asfaltului, pasajul va putea fi redat circulației în prima parte a lunii noiembrie”, au transmis reprezentanții șantierului.
Noul pasaj are o lungime totală de 402 metri și o lățime de 10 metri, fiind prevăzut cu două benzi de circulație.

Restricții temporare în trafic
Pe perioada lucrărilor, traficul rutier se desfășoară cu restricții parțiale.
- Pe direcția Oradea – Cluj, circulația este deviată pe o bretea special construită pentru virajul la dreapta, pentru vehiculele care vin dinspre Centura Oșorhei.
- Pe sensul Cluj – Oradea, circulația se desfășoară prin sensul giratoriu amenajat sub pasaj și apoi pe Centura Oșorhei.
Autoritățile recomandă șoferilor să respecte semnalizarea rutieră temporară și limitele de viteză impuse pe durata lucrărilor.
Investiție europeană majoră pentru infrastructura bihoreană
Proiectul este derulat de o asociere de firme formată din:
Freyrom (lider de asociere), Integrated Road Solutions S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Procons Group.
Valoarea totală a contractului este de 28.236.923,35 lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.
Citește și
- BNI Vector Oradea s-a reunit prima dată pe 30 septembrie 2026, la Băile Felix. Al doilea grup BNI din Bihor pornește în forță
- Noul sediu al Consiliului Județean Bihor se deschide pe 5 octombrie 2026, în fostul Palat al Finanțelor. Restaurare de 44,8 milioane de lei
- Piața agroalimentară din Ștei a fost recepționată pe 25 septembrie 2026. 79 de tonete și 14 boxe, într-o investiție de 16,67 milioane de lei
- Sala de spectacole de 140 de milioane de lei din Oradea a ajuns la 30% din lucrări. Se deschide în octombrie 2027





