Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță modificări temporare în modul de preluare a pacienților pediatrici în regim de urgență, ca urmare a lucrărilor de reamenajare a Unității de Primiri Urgențe pentru copii, situată pe strada Corneliu Coposu.
Începând de vineri, 28 noiembrie 2025, de la ora 08:00, accesul la Urgențe Pediatrice va fi mutat la parterul spitalului, pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale în condiții de siguranță.
Cum se face accesul?
- Acces auto: dinspre Centrul Oncologic
- Acces pietonal: pe scările dinspre parcare
Această măsură este temporară, până la finalizarea lucrărilor de modernizare care au ca scop crearea unui spațiu adaptat nevoilor copiilor și familiilor, dotat conform standardelor medicale actuale.
Recomandări pentru părinți și aparținători
- Urmați indicatoarele de direcționare din perimetrul spitalului
- Solicitați sprijinul personalului de la intrare în cazul oricărei nelămuriri
- Acordați atenție modificărilor de trafic în zona spitalului
Reprezentanții unității sanitare mulțumesc pacienților pentru înțelegere și răbdare în această perioadă de tranziție, subliniind că modernizarea va conduce la o creștere a calității actului medical pentru cei mai mici pacienți.
Citește și
- Cordotomie percutană la Oradea, pentru durerea oncologică severă: cum funcționează procedura realizată la CLINICUM
- SMURD Bihor împlinește 33 de ani pe 12 octombrie 2026: 174.661 de misiuni și 11 echipaje în județ
- Fundația Mihai Neșu primește dotări de aproape 300.000 de lei pentru centrul din Cihei. Consilierii județeni au votat pe 26 august
- Procedură complexă la Spitalul Județean din Oradea: trombectomie mecanică pentru o pacientă cu embolie pulmonară severă





