Cercetările arheologice desfășurate de o echipă specializată de la Muzeul Țării Crișurilor pe traseul Centurii Biharia, proiect demarat la finele lunii octombrie 2023, au condus la identificarea a șase situri. Până în prezent, lucrările au fost finalizate în patru dintre aceste situri, iar până la sfârșitul lunii martie se vor încheia și în celelalte două.
Descoperirile includ fragmente ale unor obiecte și urme ale unor așezări din diferite perioade istorice.

Vestigiile arheologice descoperite până în prezent pot fi atribuite unor locuiri (sate-cătune) ce pot fi datate în diferite perioade: neoliticul târziu, perioada bronzului târziu (1400-1100 î.Chr.), o așezare daco-sarmatică (începutul sec. II î.Chr.), una din secolele IX-X și un sat databil în secolele XVI-XVII. Fragmentele găsite au fost depozitate la Muzeul Țării Crișurilor.
Constructorii continuă lucrările în zonele neafectate de cercetările arheologice.
Proiectul este compus din două tronsoane, care vor avea o lungime totală de 8,7 kilometri. Primul tronson, de 5,6 km, este centura propriu-zisă, drumul care ocolește localitatea Biharia, iar cel de-al doilea, cu o lungime de 3,1 km, este drumul care va lega localitatea Paleu de noua centură.
Lucrările sunt executate de asocierea de firme Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group. Valoarea contractului este de 66.363.616,76 lei, inclusiv TVA. Durata de execuție a proiectului de investiție „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea – Lot 3” este de 18 luni de la începerea lucrărilor.
Noul drum face parte din proiectul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”, finanțat cu fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.
Citește și
- Digitalizare pentru 87 de primării din Bihor: proiect de 26,2 milioane de lei, aprobat pe 15 octombrie 2026
- Impozitele și taxele locale din Salonta cresc cu 7,3% în 2027. Consultarea publică se închide pe 23 octombrie
- O singură ofertă la licitația pentru cele 14 vehicule tram-tren de la Oradea, depusă până pe 12 octombrie 2026
- SMURD Bihor împlinește 33 de ani pe 12 octombrie 2026: 174.661 de misiuni și 11 echipaje în județ





