Imediat după sărbătorile de Paște, orădenii se vor putea bucura de întâlnirea în premieră cu muzica albastră a doi artiști speciali: Maxim Belciug, chitaristul Încântărilor, și Gabriel Bălașa, pictorul de sunete. Pe 17 aprilie, cei doi vor susține un concert extraordinar în sala de conferințe de la Muzeul Țării Crișurilor, aducând pe scenă un vibe proaspăt și vioi, care îmbină muzica clasică cu culorile și improvizația într-un mod total inedit.
„Noi vrem să fim trimbulinzi” este un concept artistic care propune o perspectivă jucăușă asupra muzicii, cu partituri reinterpretate, ritmuri surprinzătoare și dialoguri vibrante între chitară și percuție. În esență, este vorba despre muzică clasică trecută printr-un filtru de libertate și o savuroasă îndrăzneală artistică, pe seama căreia, cu siguranță, Bach nu se răsucește în mormânt, ci face tumbe. Percuția nu ține ritmul, ci îl provoacă. Iar chitara nu cântă, ci creează un univers în care granițele dintre genuri dispar, muzica devenind astfel o călătorie interioară ce ne arată că cerul e, de fapt, în noi, precum sunetul în chitară.
Maxim Belciug, chitarist cu o carieră de peste trei decenii pe scene din țară și din străinătate, și Gabriel Bălașa, percuționist și explorator al sunetelor neconvenționale, sunt cunoscuți pentru colaborările lor originale și pentru capacitatea de a crea spectacole care depășesc tiparele concertelor clasice. Muzica lor se adresează unui public divers, de la cunoscători la iubitori de experiențe culturale noi, și cucerește prin emoție și vitalitate, având un efect aproape terapeutic. Succesul reprezentațiilor lor anterioare demonstrează, o dată în plus, câtă nevoie avem, azi poate mai mult ca niciodată, să fim, măcar din când în când, trimbulinzi. Adică spontani. Luminoși. Liberi.
Așadar, recapitulând, vineri, 17 aprilie 2026, trimbulinzii Maxim Belciug și Gabriel Bălașa vă invită la concertul lor inspirat intitulat “Noi vrem să fim trimbulinzi”, ceea ce, în traducere, înseamnă: „hai să nu mai fim rigizi măcar o oră”. Concertul începe la ora 18:00 și are loc la Muzeul Țării Crișurilor, în sala de conferințe. Biletele sunt disponibile online, pe ambilet.ro, ticketstore.ro și iabilet.ro.






