AcasăEducațieUniversitatea din Oradea devine un pol important pentru formarea viitorilor profesori

Universitatea din Oradea devine un pol important pentru formarea viitorilor profesori

În contextul în care, pentru anul universitar 2023-2024, statul român a alocat fonduri suplimentare, în vederea instruirii a peste 32.000 de viitori profesori, Universitatea din Oradea a primit bani pentru pregătirea a nu mai puțin de 1.500 dintre aceștia.

Pe lângă specialitatea de bază, studenții Universității din Oradea pot, acum într-un număr și mai mare, să urmeze cursurile modulului pedagogic, pentru ca, în viitor, să muncească la catedră. Absolvenții nivelului I de pregătire pedagogică pot preda în gimnaziu, iar cei care au și nivelul II, la liceu și în universități. Locurile s-au distribuit la toate specializările, proporțional cu numărul cererilor venite din partea studenților. Înscrierile se fac, an de an, atât în sesiunea din vară, cât și la cea de toamnă”, a declarat rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.

În urma vizitei ARACIS, Universitatea din Oradea a primit 1.500, pentru anul I. Practic, avem cu 650 de locuri mai multe, față de anul trecut. Astfel, Universitatea din Oradea contribuie semnificativ la extinderea capacității de formare a cadrelor didactice în plan național”, a precizat prof. univ. dr. Florica Orțan, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD).

Studenții înmatriculați pe locuri bugetate pot urma cursurile de pregătire psihopedagogică gratuit. Cei care urmează o formă de învățământ „cu plată” trebuie să achite și taxa de școlarizare pentru a urma cele două module psihopedagogice.

Ordinul ministrului Educației nr. 6.234/2023, care aprobă lista universităților cu programe de formare psihopedagogică, indică o creștere cu aproape 20%, la nivel național, a numărului de locuri dedicate formării viitorilor dascăli. Față de anul precedent, cifra de școlarizare a ajuns la 32.250 de studenți. În anul universitar 2022-2023, numărul maxim de studenți care au putut fi școlarizați fiind de 26.880.

Pe lângă cursurile dedicate carierei didactice, DPPD organizează și alte cursuri post-universitare de șase luni: educator puericultor, dezvoltator de e-learning în învățământ, manager educațional, mentor, psihopedagogie specială școlară, designer instrucțional.

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.