Biblioteca Universității din Oradea va găzdui în perioada 29-30 mai 2024 o nouă ediție a „Zilelor Carierei”, prilej cu care, pe parcursul celor două zile, în intervalul orar 10:00-16:00, studenții și absolvenții Universității din Oradea pot face primul pas spre viitorul lor.
Ediția 2024 a „Zilelor Carierei” se bucură și de participarea, în calitate de coorganizator, a Asociației Alumni a Universității din Oradea. „Evenimentul” se anunță a fi unul plin de oportunități pentru studenți și absolvenți, cu o gamă largă de joburi și internship-uri, disponibile în diverse domenii”, spune conf. univ. dr. Dorin Coita, președintele Asociației Alumni, cadru didactic al Facultății de Științe Economice.
Și-au anunțat participarea instituții din sectorul de stat, siguranță și ordine publică, ori companii private din domenii precum: inginerie și producție, servicii, mentenanță, bănci etc.
Una dintre noutățile ediției 2024 a evenimentului „Zilele Carierei” este atenția deosebită acordată diversității și incluziunii sociale. Companiile participante vin, în premieră, cu joburi special destinate persoanelor cu dizabilități.
Indiferent de domeniul de interes sau de nivelul de experiență, „Zilele Carierei”, organizate de Universitatea din Oradea și Centrul de Consiliere și Servicii privind Cariera (CCSC), promit să ofere tuturor studenților și absolvenților o platformă excelentă pentru a-și lansa sau dezvolta cariera.
Citește și
- Peste 100 de participanți cu dizabilități au concurat în sala Universității din Oradea
- 15 note de 10 și trei respinși la proba scrisă pentru directori de școli din Bihor
- 34 de activități în zece licee: peste 700 de liceeni din Oradea, învățați despre lege
- Locul I cu aplicația Study Swap: trei premii la Cluj pentru Universitatea din Oradea





