AcasăȘtiri20 de cetățeni din Sri Lanka, rămași pe drumuri, au fost angajați...

20 de cetățeni din Sri Lanka, rămași pe drumuri, au fost angajați de Valtryp Oradea

20 de cetățeni din Sri Lanka, rămași pe drumuri după pierderea locurilor de muncă la o fabrică de confecții din Focșani, au început oficial de marți, 14 iulie, lucrul la Valtryp Oradea, cea mai veche companie din România din domeniul automotive. Datorită filialei Vrancea a Crucii Roșii și prin intermediul sucursalei bihorene a acestei organizații caritabile, cele 20 de persoane au ajuns cu bine la Oradea și s-au integrat deja în colectivul de peste 100 de oameni, care lucrează la producția de volane pentru cele mai renumite mărci de mașini. Condițiile oferite de familia lui Valeriu Trip, care administrează fabrica, deschisă în luna octombrie a anului trecut în Parcul Eurobusiness II Oradea de pe str. Anghel Saligny, sunt la cele mai înalte standarde igienico-sanitare și sociale.

Marți, 14 iulie, reprezentanții mass media au putut să stea de vorbă cu proaspeții angajați, a căror contract a fost semnat pentru o perioadă de un an. Având în vedere lipsa de personal de pe piața muncii bihorene, infuzia cu noii angajați străini se încadrează în planurile administrației companiei de a dubla producția de volane de la 1.300 de bucăți pe zi la aproape 3.000 de volane în perioada imediat următoare.

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, digitală și TV: peste 10.000 de articole publicate, emisiuni TV realizate și trei publicații fondate. Fondatoarea și coordonatoarea Știri Bihor (stiribihor.info), unde semnează și verifică materialele publicate. A gestionat comunicarea unora dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri europene.
ARTICOLE SIMILARE
- Publicitate -spot_img

Articole Populare

- Publicitate -spot_img