DSP Bihor avertizează: vremea caldă favorizează înmulțirea căpușelor. Cum ne protejăm eficient?
Direcția de Sănătate Publică Bihor atrage atenția locuitorilor județului că odată cu încălzirea vremii și creșterea timpului petrecut în aer liber, riscul de a fi mușcat de căpușe crește semnificativ. Aceste insecte parazite pot transmite boli grave precum boala Lyme, babesioza, febra butonoasă sau encefalita de căpușă.
Unde găsim căpușele?
Căpușele trăiesc în zonele verzi, în special în iarba înaltă, grămezi de frunze uscate, vegetație deasă sau păduri. Nu sar, nu zboară, ci urcă pe corpul gazdei (om sau animal) în căutarea unei zone potrivite pentru a se hrăni cu sânge.
De obicei, migrează spre zone calde și ascunse, precum axilele, zona inghinală sau scalpul. Mușcătura poate trece neobservată, în special în cazul exemplarelor de mici dimensiuni.
Cum ne protejăm?
DSP Bihor recomandă populației să respecte următoarele măsuri de protecție personală:
- Purtați îmbrăcăminte deschisă la culoare, cu mâneci și pantaloni lungi, introduși în șosete.
- Evitați sandalele sau papucii în zonele verzi; optați pentru pantofi sport închiși.
- Folosiți spray-uri repelente cu DEET pe piele și permetrin pe haine.
- După activitățile în natură, verificați atent întregul corp, inclusiv zonele greu accesibile.
- Hainele purtate trebuie spălate și uscate timp de cel puțin o oră la temperatură ridicată.
- Dacă găsiți o căpușă, îndepărtați-o cu o pensetă cu vârf bont, trăgând ferm, fără să o striviți.
- Dezinfectați zona cu alcool sanitar și aplicați un unguent cu antibiotic.
Cum prevenim înmulțirea căpușelor în gospodărie?
- Întrețineți corect spațiile verzi:
- Tundeți iarba și tufișurile;
- Îndepărtați frunzele moarte și crengile căzute;
- Reparați crăpăturile din pereții locuinței.
- Țineți departe animalele gazdă:
- Limitați accesul rozătoarelor și animalelor sălbatice;
- Aplicați tratamente antiparazitare animalelor de companie și celor domestice.
- Apelați la firme specializate DDD (Dezinsecție, Deratizare, Dezinfecție):
- Acestea trebuie să fie autorizate și să utilizeze produse biocide avizate de Ministerul Sănătății.
- Lista operatorilor autorizați este disponibilă pe site-ul DSP Bihor: www.dspbihor.gov.ro
Obligațiile autorităților locale
Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 119/2014, autoritățile locale (primării, consilii locale) au obligația să desfășoare periodic acțiuni de dezinsecție și deratizare, cel puțin o dată la 3 luni pentru artropode și la 6 luni pentru rozătoare. Aceste acțiuni trebuie intensificate în perioada aprilie – noiembrie.
Unde mergem dacă ne simțim rău?
În cazul în care, după o mușcătură de căpușă, apar simptome precum febră, oboseală, durere musculară sau stare generală alterată, adresați-vă unui centru de permanență. În județul Bihor funcționează 31 de astfel de centre care asigură consultații și tratamente inclusiv în zilele libere.
???? Lista completă cu adresele și numerele de telefon ale centrelor este disponibilă aici sau consultabilă în materialul de mai jos.
| Nr. crt. | Denumire centru de permanență (CP) | Adresa CP | Nr. Telefon CP |
| 1. | C.P. “Cantemir” Oradea | Oradea, str. Kiev, nr. 3 | 0730386266 |
| 2. | C.P. “Măslinului” Oradea | Oradea, str. Măslinului, nr. 5 | 0737872702 |
| 3. | C.P. “Nufărul” Oradea | Oradea, str. Grigore Moisil, nr. 7 | 0359453415 |
| 4. | C.P. “Olimpiadei” Oradea | Oradea, str. Olimpiadei, nr. 5 | 0775303808 |
| 5. | C.P. “Piața Creangă” Oradea | Oradea, Piața Creangă, nr. 2 | 0771103616 |
| 6. | C.P. “Rovine” Oradea | Oradea, str. Rovine, nr. 17 | 0359462124 |
| 7. | C.P. “Vlădeasa” Oradea | Oradea, str. Vlădeasa, nr. 70 | 0359100440 |
| 8. | C.P. Biharia | Biharia, str. Trandafirilor, nr. 35 | 0359450138 |
| 9. | C.P. Bratca | Bratca, nr. 124 | 0786055642 |
| 10. | C.P. Brusturi | Brusturi, nr. 166/A | 0259326835 |
| 11. | C.P. Câmpani | Câmpani, nr.88/A | 0359175253 |
| 12. | C.P. Cefa | Cefa, nr. 1 | 0359170615 |
| 13. | C.P. Ceica | Ceica, nr. 4 | 0259324472 |
| 14. | C.P. Ciumeghiu | Ciumeghiu, nr.170 | 0259392464 |
| 15. | C.P. Cociuba Mare | Cociuba Mare, nr. 83 | 0359405393 |
| 16. | C.P. Dobrești | Dobrești, nr. 315/B | 0771649246 |
| 17. | C.P. Drăgești | Drăgești nr. 183 | 0359462562 |
| 18. | C.P. Fughiu | Fughiu str. 512, nr. 2 | 0772298066 |
| 19. | C.P. Holod | Holod, nr. 108/D | 0259311777 |
| 20. | C.P. Lugașu de Jos | Lugașu de Jos, nr. 175/A | 0774043074 |
| 21. | C.P. Mișca | Mișca, nr. 380 | 0359452823 |
| 22. | C.P. Olcea | Olcea, nr.70 | 0359450500 |
| 23. | C.P. Pomezeu | Pomezeu, nr. 80 | 0359458063 |
| 24. | C.P. Răbăgani | Răbăgani, nr. 29/A | 0259324900 |
| 25. | C.P. Săcădat | Săcădat, nr. 180 | 0771571161 |
| 26. | C.P. Săcuieni | Săcuieni, str. Libertății, nr. 28 | 0259352655 |
| 27. | C.P. Sălacea | Sălacea, nr. 319 | 0766486957 |
| 28. | C.P. Sârbi | Sârbi, nr. 547 | 0359445811 |
| 29. | C.P. Sântandrei | Sântandrei, nr. 526 | 0359190778 |
| 30. | C.P. Suplacu de Barcău | Suplacu de Barcău, str. Crinului, nr. 16 | 0259368348 |
| 31. | C.P. Vadu Crișului | Vadu Crișului, nr. 772 | 0259443020 |
DSP Bihor încurajează populația să se bucure de natură în siguranță și să fie informată!
Pentru orice nelămuriri, consultați medicul de familie sau site-ul oficial al instituției: www.dspbihor.gov.ro




