Viceprimarul Marcel Dragoș a depus vineri, 22 decembrie, cu ocazia „Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății” o coroană de flori la mormintele eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, din Cimitirul Municipal Rulikowski.

Ceremonia militară a fost organizată de Instituția Prefectului Județului Bihor, cu sprijinul Garnizoanei Oradea. Evenimentul a debutat cu prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, urmate de intonarea Imnului Național al României.
Preotul capelan al Penitenciarului Oradea a oficiat, mai apoi, slujba de pomenire a eroilor care și-au pierdut viața acum 34 de ani în timpul evenimentelor din decembrie.
Subprefectul Emilian Pavel a transmis cu această ocazie mesajul prim-ministrului Ion Marcel Ciolacu.
La final, oficialitățile prezente au depus coroane, jerbe și buchete de flori la mormintele eroilor: slt. Pușcău Adrian Victor, slt. Cosma Marius, slt. Damșe Adrian Dorin și al lui Tomozei Neculai.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.
Citește și
- Un cablu electric defect, cauza probabilă a incendiului mortal din Oradea, de vineri. Două apartamente vecine, afectate
- OTL scoate la licitație cinci autovehicule pe 3 septembrie, de la ora 10:00. Licitația are loc pe strada Atelierelor nr. 12
- Unde ieșim în Oradea? Ghidul 27–30 august: teatru, concerte, filme și evenimente
- Primarul Oradiei a publicat pe 26 august imagini cu adolescenți care forțează aparatele de joacă din Parcul 1 Decembrie





